Curs de studii avansate "Nano-Bioinginerie" - înregistrarea este deschisă!

03.10.2019

Proiectul Orizont2020 NanoMedTwin "Promoting smart specialization at the Technical University of Moldova by developing the field of Novel Nanomaterials for BioMedical Applications through excellence in research and twinning" organizează studii avansate  în nano-bioinginerie, biomateriale şi biocompatibilitate.

Studiile avansate în volum de 188 de ore se adresează studenților, masteranzilor, doctoranzilor şi tinerilor cercetători interesați de Nanotehnologie și aplicațiile acesteia în domeniul medical. Doritorii pot să participe la două sau mai multe module, în dependență de nivelul de interes.

La finalizarea studiilor vor fi oferite certificate de participare, iar cei mai buni studenți, care vor frecventa cel puțin 5 module ale cursului, vor avea posibilitate să participe la realizarea proiectelor de cercetare în Republica Moldova, precum și să urmeze stagii de training cu durata de până la 6 luni la universitățile partenere din Marea Britanie, Germania, Suedia, Italia.

Prelegerile vor fi pregătite și prezentate în colaborare cu profesori şi cercetători din partea organizaţiilor partenere ale proiectului: Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Medicină şi Farmacie “N. Testemițanu”, Academia de Științe a Moldovei, Bristol University (Marea Britanie), Royal Institute of Technology (Suedia), Hannover Medical School (Germania), Joint Research Center of the European Commission (Ispra, Italia). 

Durata cursului: 6 luni, începând din 19 octombrie 2019

Orarul cursului: vineri 17.00-20.00  și sâmbătă 9.00-14.00

Modulele propuse

  1. Introducere în nanotehnologii, nanomateriale și nanomedicină
  2. Sisteme electromecanice micro și nano
  3. Anatomie şi fiziologie umană
  4. Biocompatibilitatea biomaterialelor
  5. Nanotehnologii și nanomateriale la nano-biointerfață  
  6. Bioinstrumentaţie medicală 

Descrierea detaliată a modulelor și subiectelor AICI.

Pentru a participa la Cursul de studii avansate, completați Formularul de înregistrare și expediați-l la adresa info@nanomedtwin.eu

Termen limită pentru depunerea formularelor de înregistrare – 14 octombrie 2019